Cu totii'n hamac

„There are so many special people in the world
so many special people in the world in the world
All you want
All you want”

am zis ca nu mai intru pe mess. nu vad nimic bun in asta. insa…ajung acasa. deschid laptop-ul, deschid winamp-ul, se aude „sex on fire”, zambesc. degetele se plimba nehotarate pe tastatura: sa-l deschid?! il deschid! mi se confirma banuiala, este online. nu vroiam decat sa vad ca este, daca este inseamna ca exista, deci ma bucur. in loc de status, o melodie, dau click imediat (oare melodia face referire la el/mine/noi?). banuiala mi se confirma din nou. opresc „sex on fire”, ascult „good luck”, q siguranta mie mi se dedica. zambetul dispare, tristetea apare. incep sa ma gandesc din nou. nu vreau sa vorbesc cu nimeni, m-am saturat eu de copilariile astea, altfel nu stiu cum as putea sa le numesc. parca as fi la pubertate si trec prin crize de personalitate. nu ma mai recunosc. eu un haos in capul meu si nu reusesc sa fac ordine. e dezastru. i’m lost…

nu stiu pe el, dar pe mine si aqm ma macina: oare de ce am luat aceasta decizie? de ce am ajuns aici???

o prietena ma intreaba: macar esti fericita? ha! fericita??? e un cuvant prea mare! mi-e teama ca n-am sa ajung vreodata sa-ntalnesc fericirea adevarata. plang….

sunt prinsa intre ganduri, dorinte, idei, …..la dracu cu toata ambitia mea prosteasca!!! m-am saturat pana si eu de mine, nu fac decat sa ma plang.

imi lipsesti. imi lipsesc zambetul tau, optimismul tau, imbratisarea ta. si cel mai mult, sufletul tau cald.

…

de ce facem prostia sa renuntam la oameni frumosi?

zilele’s triste, iar noptile au devenit cosmar. zambetul e fals iar sufletul trist. mintea mi-este goala iar timpul ucigator; desi ar trebui sa vindece, mai rau adanceste ranile. parca abia acum incep sa simt ca nu mai sunteti. maine merg acasa, asa cum era stabilit de cateva luni. singura diferenta e ca tu nu vei fi acolo, asteptandu-ma, sa ma vezi, sa te vad, sa ne imbratisam. doamne, ce dor imi este de voi!!!!

daca ati fi stiut ce lasati in urma, q siguranta v-ati mai fi gandit inainte sa plecati; ati mai fi ramas, macar pentru linistea noastra sufleteasca.

gandul ca as fi putut face mai mult, ma ucide. daca v-as fi aratat intocmai cat de mult va iubesc, poate ar fi fost mai usor. acum e tarziu pentru regrete, dar poate, de acolo, de sus, vedeti suferinta, si dorul ce apasa.

cuvintele’s de prisos, nici lacrimile nu mai ajuta. v-am pierdut prea devreme. ..

dumnezeu sa aiba grija de sufletele voastre! sa va odihniti in pace!

wish you were here….